A A A

Ședința de totalizare a activității Judecătoriei Cimișlia pentru anul 2023

28 Februarie 2024 | 58

    La data de 23 februarie curent, în cadrul Judecătoriei Cimișlia, s-a desfășurat ședința de totalizare a activității instanței pentru anul 2023, la care au participat toți colaboratorii instanței, precum și membrul CSM, Alexandru Postica.

     Scopul ședinței a fost de a pune în discuție reușitele și provocările cu care s-a confruntat Judecătoria Cimișlia pe parcursul anului trecut, dar și de a aborda aspecte suplimentare de ordin intern.

    În cadrul ședinței, au fost reiterate prioritățile stabilite în conținutul Planului anual de acțiuni pentru a. 2023, care au fost fixate în vederea creșterii eficienței și eficacității planificării și organizării activității Judecătoriei Cimișlia. Astfel, în conformitate cu agenda stabilită, fiecare dintre șefii de servicii, inclusiv Șeful Secretariatului, au raportat sinteza activității serviciului pe care îl conduc pentru anul precedent, oferind o imagine mai clară asupra performanțelor și direcțiilor prioritare pentru optimizarea activității instanței.