1405
Acum taxa serviciilor judecătorești poate fi achitată la info-chioșc-urile din instanță
23 Noiembrie 2023
|
21
În conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213 privind taxa de stat din 31 iulie 2023, taxele pentru serviciile prestate de către instanțele de judecată pot fi achitate electronic (on-line) în toate sediile judecătoriilor din țară, unde sunt instalate info-chioșcuri.
Info-chioșcurile permit accesul la Portalul Național al Instanțelor de Judecată, iar la sub-pagina „Achită taxele pentru instanțele de judecată”, justițiabilii prin intermediul aplicației „MPay” au posibilitatea de a achita:
• Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată (e-Dosar Judiciar);
• Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată;
• Taxa de stat pentru eliberarea copiilor deciziilor judecătorești;
• Taxa pentru serviciul de imprimare a copiilor de cereri depuse în instanța de judecată (e-Dosar Judiciar);
• Amenzi aplicate de instanțele judecătorești.
Accentuăm că lista serviciilor va fi completată începând cu 01 ianuarie 2024, după intrarea în vigoare a Legii privind taxa de stat .