A A A

Comunicat „Ziua ușilor deschise”

13 Decembrie 2022 | 55

       În fiecare an, la 10 decembrie, marcăm Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, zi în care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

     Ziua de 10 decembrie reprezintă un moment de reflecție atât pentru instituțiile statului, cât şi pentru societatea civilă şi cetăţeni. Drepturile și libertățile fundamentale trebuie respectate indiferent de circumstanțe, iar încălcarea lor nu poate constitui o opțiune.

      Cu această ocazie, la 09 decembrie current, Judecătoria Cimișlia a organizat Ziua ușilor deschise. În acest sens, sediul central al instanței, a fost vizitat de un grup de elevi din clasa a XI-a a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia, aceștia având posibilitatea să participe la o ședință de judecată,  unde le-au fost explicate etapele unui proces de judecată, cine participă la acest proces și care este rolul fiecărui participant. 

       Tinerii au avut parte de discuții cu corpul judecătoresc, având posibilitatea să adreseze întrebări dar și să primească sfaturi utile și recomandări, pentru a-i orienta să aplice la o facultate în domeniul dreptului și să opteze în viitor pentru o profesie juridică.

       Evenimentul a culminat cu o excursie prin sediul instanței, vizitând sălile de ședință, birourile unde își desfășoară activitatea angajații judecătoriei. Liceenii au aflat mai multe informaţii despre funcţionarea sistemului judiciar, în special date concrete despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, reguli de conduită în instanţă, cariera juridică, condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar, și alte aspecte relevante privind actul de justiţie.

      Scopul evenimentului a fost acela de a apropia justiţia de cetăţeni, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele, precum şi de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi.