La data de 5 iunie 2025, Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și organizația Cooperazione Internazionale Sud, a organizat masa rotundă cu genericul: „𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐥𝐚 𝐡𝐨𝐭ă𝐫â𝐫𝐢𝐥𝐞 ș𝐢 î𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜ă𝐭𝐨𝐫𝐞ș𝐭𝐢. 𝐏𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜ă𝐫𝐢 ș𝐢 𝐬𝐨𝐥𝐮ț𝐢𝐢”.
Evenimentul, moderat de Tatiana Ciaglic, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, a avut drept scop lansarea unui proces de revizuire și optimizare a Regulamentului privind publicarea hotărârilor judecătorești pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată (PNIJ) și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Totodată, s-a urmărit alinierea acestor procese la standardele europene (CEPEJ), aplicarea corectă a cadrului legal existent, analiza oportunității utilizării inteligenței artificiale în procesul de redactare și publicare a hotărârilor, precum și identificarea de soluții concrete pentru asigurarea transparenței și facilitarea accesului public la actele judiciare.
În deschiderea evenimentului, Ramona Strugariu, directoarea Institutului Național al Justiției, și Sorin Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, au subliniat importanța unui echilibru între transparența actului de justiție și protejarea datelor cu caracter personal.
Judecătoria Cimișlia a fost reprezentată la eveniment de către Veronica Carapirea, președintă interimară a instanței, împreună cu alți președinți și vicepreședinți de instanțe, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, colaboratori ai sistemului judecătoresc, precum și reprezentanți ai autorităților publice relevante și ai societății civile.
În cadrul discuțiilor, Dumitru Darea (Agenția pentru Digitalizarea Justiției și Administrare Judecătorească), Ilie Chirtoacă (Centrul de Resurse Juridice din Moldova) și Corina Voicu (Institutul Național al Magistraturii din România) au pus în discuție rezultatele monitorizării privind publicarea hotărârilor, cadrul normativ aplicabil în Republica Moldova, România și la nivel european și soluțiile tehnice și procedurale pentru prelucrarea și publicarea deciziilor. Astfel, printre direcțiile principale de intervenție identificate în cadrul mesei rotunde se numără: crearea și menținerea unui cadru de dialog interinstituțional, consolidarea capacităților administrative ale instanțelor, elaborarea de proceduri și ghiduri clare privind prelucrarea hotărârilor destinate publicării și automatizarea extinsă a procesului de publicare.
Masa rotundă a fost organizată în cadrul proiectului „Echitabil Moldova”, finanțat de Delegația Uniunii Europene și implementat de CISS, ca parte a eforturilor comune de promovare a transparenței și eficienței justiției în Republica Moldova. Judecătoria Cimișlia sprijină în mod activ aceste inițiative și încurajează continuarea dialogului pentru îmbunătățirea accesului public la actele judiciare și consolidarea încrederii în sistemul judecătoresc.