Cu ocazia Zilei Juristului, celebrată anual la data de 19 octombrie, Judecătoria Cimișlia a organizat vineri, 24 octombrie 2025, evenimentul „Ziua Ușilor Deschise”. Activitatea a avut drept scop promovarea educației juridice și încurajarea tinerilor să cunoască mai bine – și, de ce nu, să îmbrățișeze în viitor – profesiile juridice, descoperind rolul acestora în asigurarea respectării legii și a principiilor statului de drept.
La activitate au participat elevii clasei a XII-a ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia, însoțiți de profesorul Șalaru Gheorghe. Vizita a debutat cu o scurtă sesiune de instruire susținută de șefa Serviciului Generalizare, Sistematizare, Monitorizare a Practicii Judiciare și Relații Publice, Lilia Balaban, care le-a vorbit elevilor despre regulile de conduită în instanță, în special pe durata ședințelor de judecată, subliniind importanța onorării instanței și a respectului față de actul de justiție. Totodată, tinerii au aflat informații utile despre Portalul Instanțelor de Judecată, despre posibilitatea de a urmări activitatea instituției pe pagina web și pagina oficială de Facebook a instanței, precum și despre dreptul cetățenilor de a asista la ședințele de judecată publice, conform legislației în vigoare.
Șefa secretariatului, Natalia Miculici, le-a prezentat elevilor serviciile instanței și modul în care acestea contribuie la buna desfășurare a actului de justiție, iar judecătorul Andrei Brînza le-a explicat etapele de accedere în funcția de judecător, subliniind importanța respectării normelor imperative ale legii și a responsabilității civice și profesionale, inclusiv impactul reputației personale asupra unei eventuale cariere juridice.
Pe durata vizitei, tinerii au avut oportunitatea de a asista la o ședință de judecată și au fost provocați să reflecteze asupra rolului legii în societate, asupra funcțiilor pedepsei, dar și a importanței fiecărei profesii juridice în asigurarea funcționalității sistemului. Discuțiile au inclus și teme actuale, facilitate de președintele interimar al instanței, Veronica Carapirea, privind siguranța în mediul online, metodele folosite de escroci, protejarea datelor personale și bancare, dar și particularitățile măsurilor speciale de investigație.
Evenimentul a fost o experiență educativă menită să apropie justiția de cetățeni și să stimuleze interesul tinerilor pentru profesiile din domeniul juridic - o ocazie de învățare, reflecție și dialog deschis cu reprezentanții instanței. Tot cu această ocazie, a fost pusă în discuție și necesitatea educației juridice în școli, ca instrument de prevenire și formare civică a fiecărui cetățean.