A A A

Asigurarea respectării dreptului la informare

15 Iulie 2022 | 39

     În adresa tuturor instanțelor judecătorești din țară a fost expediată scrisoarea Președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1999 m/i din 08 iulie 2022, adresată președinților instanțelor judecătorești și judecătorilor, în temeiul Recomandării Avocatului Poporului,  privind asigurarea respectării dreptului la informare și comunicarea participanților la ședințele de judecată, în condițiile și termenele prevăzute de lege, a actelor emise în privința acestora și a informațiilor solicitate.

     Potrivit art.15 alin.(l) din Legea cu privire la statutul judecătorului, judecătorii sunt obligați să fie imparțiali; să asigure apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora; să respecte întocmai cerințele legii la înfăptuirea justiției și să asigure interpretarea și aplicarea uniformă a legislației; să se abțină de la fapte care dăunează intereselor serviciului și prestigiului justiției, care compromit cinstea și demnitatea de judecător, provoacă indoieli față de obiectivitatea lor.

      Constituția garantează cetățenilor Republicii Moldova drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi, egalitatea în fața legii și autorităților publice.

     Accesul liber la justiție, dreptul la apărare și prezumția nevinovăției sunt garantate persoanelor la nivel național în conformitate cu art. 20, 2l și 26 din Constituție. Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertațile și interesele sale legitime, are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale, precum și în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat.

      Aceste drepturi și dreptul la un proces echitabil sunt proclamate și de actele internaționale, ratificate de Republica Moldova, fiind consfințite în art.8, 10 și 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Pactul cu privire la drepturile civile și politice.

     În vederea respectării a drepturilor persoanelor la apărare și la un proces echitabil, sporirii calității și eficienței actului de justiție, întreg corpul judecătoresc în frunte cu vicepreședintele Judecătoriei Cimișlia au luat act de solicitările Consiliului Superior al Magistraturii, în asigurarea respectării dreptului la informare și comunicarea participanților la ședințele de judecată, în condițiile și termenele prevăzute de lege, a actelor emise în privința acestora și a informațiilor solicitate.